Odata am intalnit o curva – (sau “visul unui banal barbat”)

M-am uitat la ea printre gene. Era intuneric si ea avea ceva…avea ceva special, vazuta in fumul acela dens de tigara. Era cu inca doua prietene, curve si ele, la o masa, in coltul obscurului bar de la marginea orasului.

Era imbracata normal – un tricou bleu pe corpul slab dar cu forme, parul lung lasat pe spate intr-o aparenta dezordine, blugi si cizme negre, mai sus de glezne. Mi-am dat insa seama ca-i curva dupa nari.

Mirosea. Cauta victime cu o naturalete de-a dreptul inspaimantatoare. Statea cu tigara subtire intre aratator si inelar, baieteste, si-si misca ritmic si monoton piciorul drept ce statea incrucisat pe cel stang. Am vazut-o printre gene intai, doar ca o idee, apoi mi-am fixat privirea aprig pe ea.

Nu era frumoasa, dar avea ceva atractiv, ceva senzual…atractiv de ieftin. Ieftin de atractiv. Miscarea de du-te vino a tigarii…intre degete, buze, intre degete, miscarea ritmica de picior, tricoul potrivit perfect intamplator astfel incat sa i se vada o parte dintr-un umar si parul aparent dezordonat. Parca ii si simteam parfumul desi trebuie sa fi fost vreo 20 de metri intre noi.

Si chiar am inchis ochii si am mirosit. Da. Miroase…miroase a o…o primavara varuita. Colegele ei chicoteau uitandu-se spre unul dintre nelipsitii “barbati bine” care ii eclipseaza pe cei ca mine.

Brusc, m-am hotarat. Ma ridicai usor din coltul meu, cu miscari lente. Ma apropiai de masa – aveam un pahar de wisky in mana si eram pregatit de orice. Eram eu singur contra a trei femei. Si cand sunt trei, au forta intreita.

“Mmmm. Buna. Te-am vazut intamplator… Vrei sa ne futem?”

“….Sigur! Vrei cu toate trei?”

“Mmm. De ce nu?”

“Bine, nu te costa nimic, hai sa o facem!”

“Coooool, ce marfaaaaa!!… “

Si…

…la un moment dat, te loveste. Bai, da’ te paleste rau de tot, asa…peste tot in corp, nu mai stii EXACT unde, cum, nici macar de ce, nu poti centraliza…

De fapt esti CONSTIENT(A) ca TOTUL vine de la creier, toti stimulii, substantele, dar “a fi constient(a)” nu ajuta in situatii de-astea.

Si atunci ce faci? Pai… ce sa faci si tu? Te ridici linistit(a), te scuturi nitel, fruntea sus, zambet stil rictus si faci primul pas.

Apoi al doilea si al treilea…si la al patrulea eziti nitel. Te intorci pe calcaie, intr-o doara si te uiti in urma.

Si acolo esti tot tu, lovit, ridicandu-te…fruntea sus…

Abyssus abyssum invocat

Sunt frica ta din interior, ura care te macina si te distruge, cea pe care semenii tai o reneaga si vor sa o alunge. Si totodata sunt lumina, sunt Calea, sunt dorintele oamenilor cei usor de distrus si de dezbinat.

In cea mai pura forma alung si-adun furtuni prin care tu, desi nu vezi, ai putea simti calea care duce la Mine – calea adevarului. Eu sunt Adevarul si Eu merg singur, tot ceea ce este Uman ma dezgusta. Scuip peste voi, peste ipocrizia voastra.

Toate greselile sadesc frica in Mintea voastra si sila in Mine. Minciunile va trag spre dizgratie, rasa Umana a esuat sa ajunga ceea ce putea sa fie. Tot ceea ce are legatura cu Voi este gresit, tot ceea ce simt cand va vad este o Rasa denaturata. Sunteti bolnavi, ucideti-va, distrugeti-va pana nu va dispare si ultima urma de mandrie. Mai apoi ingropati-va singuri, unul pe altul, ca niste pagani.

Intr-o epoca in care toti urmati pasii altora, ignoranta si lipsa ambitiilor Va va ucide. Toti rostesc doar ceea ce altii vor sa auda, jumatati de adevaruri aruncate de jumatati de fiinte intr-o lume lipsita de emotii si idei. Inteligenta singura va poate salva. Insa continui sa scuip pe voi.

Spune ceea ce simti si ceea ce crezi, nu-ti fie frica de Ei, asculta-I. Fii tu cel dintai si al tau spirit ii va distruge pe cei din piatra. Arunca-ti veninul din tine si imprastie-l peste fetele lor mascate. Si apoi, ridica-Te. Uite-te peste ce a ramas.

Nimic.

Facilis descensus Averno

Stari contradictorii + telepatie

Fiecare dintre noi traieste intr-o masura mai mica sau mai mare stari contradictorii. Este ceva natural… de la marunte chestiuni de genul…”am pofta de mancare. ba de fapt…NU AM. Ba am! Ba nu! DAMN!” pana la “God…deci…sa ma-nsor? e bine? nu e bine! Ba e bine! Ce simt oare!!??! DAMN!”.

Cand eram mic eram, ca orice baiet, fan al Star Wars. Imi placea la nebunie cand Luke Skywalker comunica telepatic cu maestrii sai sau chiar cu tatal lui. Adica ala negru de respira greu, pana nu mai respira deloc in episodu’ sase.

Cred ca am devenit expert in a intui/vedea in oameni, in cei apropiati, aceste stari contradictorii si nu numai. Le simt cum se zbat, le AUD, chiar si cand sunt la distanta, si empatizez fata de acesti prieteni. Cred ca am ajuns la acest…”nivel”…datorita cunoasterii foarte bune si amanuntite a acelor persoane, datorita interesului pe care aceste personaje apropiate il suscita asupra mea, datorita intensitatii cu care ma intereseaza viata lor si preciziei cu care ii “pot citi” cand suntem face 2 face.

Stiu ce simt X, Y si Z in acest moment, in mare. Stiu ce stari contradictorii au, stiu ce dorinte au, stiu ce dileme au si parca le SIMT in aer, mai mult decat oricand.

Nu mai stiu unde am citit sau din ce sursa/surse am auzit ceva interesant. Pana ne dezvoltam vorbirea/capacitatea cognitiva, nou-nascutii comunica foarte mult ca si telepati cu cei din jur. Intuiesc mimici, CITESC ganduri, SIMT ca animalele.

Odata cu dezvoltarea vorbirii, simturile primare se atrofiaza, dar nu dispar niciodata cu totul. In esenta, tot nou-nascuti si animale ramanem.

In asta perioada ma simt ca un bebelus sau… ca in acea reclama Vodafone…in care bule de ganduri rasar deasupra capetelor oamenilor. La fel ca acolo, daca ridic privirea in sus, stiu ce simte si gandeste cutarica, pot CITI parca…si ma simt extraordinar stiind ca NU este doar o senzatie, stiind ca NU este doar o coincidenta, stiind ca NU este doar intamplare, ci acest fel de comunicare am construit impreuna.

Nu fac insa nimic. Doar ma bucur de…multiplele mele personalitati.

Lupta

Hai sa ne ascundem sub sanii tai, ca dupa doua transee
Si de acolo s-alunec in prapastie, sa-ti bombardez pubisul
cu grenade si sa gresesc tinta, sa-ti trepideze abdomenul si
sa nu stii cum sa te aperi cand imi fac din maini avioane
ce patimas te-ating pe coapse si pe gat.

Sa-ncerci din degete sa te-aperi aerian, dar sa cedezi
cand dezamorsez mine cu saruturi, de la
glezne, tot piciorul, brat si gat, spre cazemata noastra
cea de sani.

Si-atunci prin fumul de razboi ma vei-ntreba de ce-ti atac pubisul
Pentru ca trebuie!, ti-as raspunde plin de funingine pe corp
Si-mi vei rosti c-odata reduta-ceea cucerita, viata
nu va fi la fel. Iar eu, neindoit,
voi continua sa-mpusc cu fiori intregu-ti trup.

Intr-un tarziu tu vei striga
ca nu era nevoie-atat razboi prostesc
ca sa-ntelegi ca-mi plac sanii tai,
usor atinsi, usor
tarzii.

Copilul

Ti s-a stricat putred copilul in pantec. Nu stiu exact daca era al tau. Ti-a putrezit in timp ce faceai sex tantric, maine, pe o canapea mov-lila presarata cu coji de lamaie.

Si dupa ti-a desfacut pantecul cu un cutit. I-a scos intai coloana, apoi piciorul, apoi restul. Dupa ceva timp ai inceput si tu sa sangerezi si apoi ai incercat cu sange sa ii colorezi parul alb, barba alba.

A luat cutitul mai apoi si a inceput sa se taie pe el – de la buric pana la baza falusului, s-a tot taiat. Apoi falusul in doua, in cinci, in sapte si l-a aruncat pe geam.

Si azi mai stau cainii maidanezi turbati acolo, asteptand…

Pe inserat v-ati asezat la masa, frumoasa masa din sufragerie. Te lua de mijloc si-ti sopti la ureche “esti buna precum o mama alba, iubita mea, si ai gatit asa frumos pruncul sfant la aragaz…”. Si ea, usor de tot, lasa capul in jos si rosi in obraji, cu un zambet pal pe buza de sus.

Deschisera o sticla de sampanie in timp ce tandru leganau copilul in farfurii.
Maine, cand au facut acestea, pesemne au murit amandoi impreuna cu el.

Mai tine oare minte cand o viola tatal?