Respectiv o sa merem la SAMBATA! Cabana Sambata, din Fagaras. The decission is made, dupa multe optiuni, ratuciri, schimbari de idei, sentimente si ganduri. :)

Pozeeeee!

“Am vorbit destul despre mine, vreau sa stiu cine esti, vorbeste-mi tu…”
Eu.. eu sunt doar un om care vorbeste, rade si canta. Un simplu trecator. Un simplu om, cu simple placeri si simple idei si simple amintiri si.. simple iubiri.
“Asta ma face pe mine simpla?”
Crezi ca te iubesc?
“Pai… Bine, nu sunt simpla. Na. Sunt incapatanata si neiubita. Si… Si trista. Am nevoie de cineva.”
Simplu.
“Nu, nu stiu daca cineva simplu.”
Nu, zic ca e simplu sa gasesti pe cineva asa cum vrei tu.
“Simplitatea e o armura lucioasa si puternica intr-un razboi cu o lume complex de inutila si inutil de complicata. O lume fara tine. Fara ceva frumos in fiecare lucru simplu”
Te vreau.
“Simplu.”

“Nu. Dublu.”, vorbind cu barmanul comandand inca un pahar cu vodka rece. Vorbind cu paharul, comandandu-si inca o iubire la pachet din viata nimanui.

“Azi nu te-am auzit, nu te-am atins, nu te-am avut aproape, atat de aproape incat sa ma sufoci cu un cutremur din aer si puncte dinamice in plamanii mei din scanduri mancate de timp. Azi ziua a fost ca un drum plictisitor, din piept spre mainile de fum, catre nimicuri din nimicuri, e plictisitor si acum cand scriu, mai am cativa pasi pana la final.”
Unde vroiai sa ajungi?
“Acasa, acolo merg mereu.”
Acasa, acasa la cine?
“Casa mea e oriunde-mi deschizi tu usa.”
Bine ai venit!
“Bine te-am gasit”

Ea pe pat in casa, el holbandu-se pe geam.
Doua suflete. Cativa metri. Putine sanse.
“Raspunde sincer. Ce reprezint eu pentru tine?”
Un motiv, pentru ca vreau sa fiu mai bun. Un motiv, pentru ca vreau sa fii mai rea. Doua motive, pentru ca vreau sa te iubesc asa cum meriti.

Una dintre fostele cele mai bune formatii romanesti. Foste, desi mai canta dar… 2 bad. :)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u7FcEiYYG3E]

Tati, tati, ce-i ala un transexual?!

Nu stiu, intreba-l pe ma-ta, el stie!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LWMPVjCgQPI]

“Nu te mai uita la mine ca la un pahar spart, nu sunt trasparenta si nici goala si nici atat de fragila. Nici macar nu m-ai scapat tu pe jos, tu doar ma aduni… Cioburi, cioburi.”
Imi pare rau ca nu am fost acolo cand ai cazut, as fi facut ceva…
“Ce? Ai fi oprit timpul si caderea mea? Ce? Nu fii prost, nu aveai ce face…”
Da. cioburi, cioburi.
“Uite, ti-ai taiat varful degetului, in buzele mele, cioburile cele mai ascutite, parca as fi un pahar de sampanie… Ce sange frumos ai, pacat ca nu ma poti lipi cu el…”
Te iubesc.
“Taci… Vorbesti prostii. Mai ai doua cioburi… Aduna.”

Apune soarele, ce frumos.
“Apune chipul tau in ochiii mei, adoarme marea-n lacrimi si adorm si eu obosita de dorul tau, si tu te uiti la un cacat de apus in loc sa ma trezesti sa-mi spui ca ma iubesti…”

…………………………………

Catre cel de acum:
“Atinge-mi varful nasului cu degetul aratator si spune-mi “tu”.”
Ce joc idiot.
“Nu fii rau, nu e idiot, el m-a invatat asta. E ceva frumos.”
Daca el te-a invatat sa te joci astfel de jocuri, de ce nu te-a invatat sa te joci si cu el?
“Taci, el nu s-a jucat cu mine. Ma iubeste.”
Da si eu sunt el, nu? Ha.
“Taci, taci taci.”

Uite cum respira, incet si cald. Zici ca respira matase invizibila, dintr-un aer independent de finete fluida, a unui dor de duca in rai.
“E mort; de fapt, esti si tu mort.”
De ce?
“Imi mangai visele cu plictiseala dorintei tale de a fi fericit.”
Sunt chiar asa de trist?
“Da.”

Razand cu pofta, frumosa ca de obicei.

Vad cu incetinitorul, totul.

Copilul tragea de o mana. O mana rece, de mama. Vad vitrina aburita de mana si rasuflarea calda a copilului.

Vad cu incetinitorul totul. Alb-negru.

Ochii cascati ai copilului buclat se contopesc cu vitrina, cu ceea ce se afla in spatele ei. Mama trage, copilul se lipeste cu un scancet de sticla.

Aud totul in doua culori – gri si negru.

Si acum, cu viteza `Hai mai repede, nu te mai prosti, n-avem timp de mofturile tale, idiotule! Te pleznesc!!`

Simt tot curcubeul

Mana copilului, cu dorinta, se departeaza de vitrina. Ochii ii raman lipiti insa pe jucaria din lemn simplu. Vitrina, nesimtitoare, facea ceea ce trebuia sa faca – un obiect despartitor. Tras violent, copilul se desparte, cu chipul intors inca. O mana cade grea pe crestetul lui. Mana de mama. Si atat. Si ura din viitor.

…………………………

Eu personal, o urasc. Imi trezeste doar dezgust. Dezgustul, da, este un sentiment destul de banal. Atat de banal incat cred ca ea-l merita, apropiindu-se de banalitatea mamei, aproape vulgara.

Cu ura e altceva. Cand urasti, esti, devii ceea ce urasti. In aceeasi directie, cand iubesti, esti, devii ceea ce iubesti. Dar imi permit sa o urasc si ma cobor lejer la nivelul ei, pentru ca ma urasc cu patima, la fel cum ma si iubesc, exact ca cel mai banal egocentric.

Asa ca o urasc. O urasc pentru ca in timpul facultatii, acum 3 ani, statea de vorba numai cu colega ei, la fel de neinteresanta ca si ea. La fel de lipsita de orice umanitate, principii, lipsita de orice etica si vointa.

O urasc pentru ca s-a culcat cu ala doar pentru ca a combinat-o in modul cel mai stupid si mai imbecil spunandu-i “sa stii ca mie chiar imi pasa”.

O urasc pentru c-a tacut, umilita, vinovata, cand a ramas insarcinata. O urasc ca s-a crezut capabila de a-l creste pe `ala mic`. O urasc pentru ideile pe care nu si le spunea, doar pentru ca ta-su o facea proasta in copilarie. O urasc pentru ca se razbuna acum pe fiu-sau. O urasc, pentru ca nu se uraste ea! O urasc, pentru ca desi nu exista, ea este! O urasc, pentru ca eu am creat-o, deci, este dreptul MEU sa o URASC! URA!!!!!!!!!

Azi ma simt foarte muzical. Ca o harpa dezacordata sau o orchestra din xilofoane, chitari electrice, trompete si oboiuri, dar… tot muzical.

Prea arta (si) asta.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UMoq4QWVItc]

Break the bread and drink the wine
Seize the challace suck the poison vine
There is frost in every sunbeam? water flows from the earth to sky
Looking down on every rose nothing moves the wheal of heaven turns
As our fingers leave there trace, we are gods and the world returns ,up rise?.

Now we’re lost you can’t desguise, the river of no return
Now its time you realise, the river of no return

Growing embers of our anchient lives
We struggle hard we live to turn the tide
Living longer in the ‘astro-wast’
We stare each other, we looked death in the face
All my life in front of you, lonely secrets hidden from your view.
Now we obit a different sun, for eternity ,doomed to tell no one..

Now we’re lost you can’t desguise, the river of no return
Now its time you realise, the river of no return

SOLO

Now and truly all alone,
Canyon walls and the river of no return
Im amazed at what i am,
I’ve never knew the feelings I’ve ignored

Now we’re lost you can’t desguise, the river of no return
Now its time we realise, the river of no return
And the anguish drives me on ,I wish i could return
All alone and washed away to the river of no return.