“Nu te mai uita la mine ca la un pahar spart, nu sunt trasparenta si nici goala si nici atat de fragila. Nici macar nu m-ai scapat tu pe jos, tu doar ma aduni… Cioburi, cioburi.”
Imi pare rau ca nu am fost acolo cand ai cazut, as fi facut ceva…
“Ce? Ai fi oprit timpul si caderea mea? Ce? Nu fii prost, nu aveai ce face…”
Da. cioburi, cioburi.
“Uite, ti-ai taiat varful degetului, in buzele mele, cioburile cele mai ascutite, parca as fi un pahar de sampanie… Ce sange frumos ai, pacat ca nu ma poti lipi cu el…”
Te iubesc.
“Taci… Vorbesti prostii. Mai ai doua cioburi… Aduna.”

Apune soarele, ce frumos.
“Apune chipul tau in ochiii mei, adoarme marea-n lacrimi si adorm si eu obosita de dorul tau, si tu te uiti la un cacat de apus in loc sa ma trezesti sa-mi spui ca ma iubesti…”

…………………………………

Catre cel de acum:
“Atinge-mi varful nasului cu degetul aratator si spune-mi “tu”.”
Ce joc idiot.
“Nu fii rau, nu e idiot, el m-a invatat asta. E ceva frumos.”
Daca el te-a invatat sa te joci astfel de jocuri, de ce nu te-a invatat sa te joci si cu el?
“Taci, el nu s-a jucat cu mine. Ma iubeste.”
Da si eu sunt el, nu? Ha.
“Taci, taci taci.”

Uite cum respira, incet si cald. Zici ca respira matase invizibila, dintr-un aer independent de finete fluida, a unui dor de duca in rai.
“E mort; de fapt, esti si tu mort.”
De ce?
“Imi mangai visele cu plictiseala dorintei tale de a fi fericit.”
Sunt chiar asa de trist?
“Da.”

Razand cu pofta, frumosa ca de obicei.