Zbatere intre puternic si ridicol, intre ura si iubire, intre negru si alb, ying si yang, foaia alba s-a intins in fata mea. Usor, va capata aceste pete negre de mizerie, ce s-au intins de-a lungul timpului in atatea forme hidoase, dar diferite. O estetica a punctelor negre, ce formeaza litere, estetica mizera, pe o foaie, odata alba.

Sunt prins intr-o genune, intr-un ciclu drept, undeva, intre prietenie, ura, iubire, dorinta, pasiune, indiferenta, intre a nu vrea sa fiu ranit si intre a nu vrea sa ranesc. Ma doare, ranind foaia asta, odata alba. Cerul primeste norii, stelele, fac parte din misticul existentei lui, eu…nu am dreptul sa distrug astfel, albul nepatat. Toate sperantele si asteptarile mele se lovesc de faptul ca nu pot vedea cu adevarat, nu stiu sa vad.

Am ajuns sa visez. Visez, pentru ca sunt viu. Visez moarte,visez doar alb-negru, pentru a ma salva de mine insumi. Visul, este doar adevarul meu. Cand m-am trezit, am crezut ca ti-am mai auzit vocea, am crezut ca am mai spus cuvintele acestea, ceva insa ma face sa cred ca o sa-mi pierd mintile…oare inca mai visez? Este aceasta o noua realitate, ceva ce…iar…ma va facea sa-mi pierd mintile? Visul, este adevarul insa.

Exista si gri intre alb si negru, o subtire linie.

Ma ridic, aprind lumina, incercand sa insel noaptea, treaz de frica sa nu adorm, de frica sa nu visez iar visul. Vreau sa scap de demonii din mintea mea, vreau sa alerg, sa evit sa distrug albul, cu aceste pete negre, nu vreau sa te distrug, foaie. Distrugandu-te, mi-as facea mie bine. Lasandu-te, poate voi invata, candva, sa visez si in culori, sa desenez pe tine, cu tine. Daca mi-ai cere sa te distrug, poate m-as plictisi sa-ti umplu spatiile inca albe, si ai scapa, daca insa tu taci si accepti cuvintele mele, ma inviti sa le scriu pe tine. Vreau, nu vreau, ura, iubire, puternic, slab, ying, yang, alb, negru. Gri.

Candva…nu stiu de ai simtit viitorul apartinand trecutului vreodata, si nu ti-ai dat seama cum se poate asta…Un vis reflectat de timp si inchis in timp, oare este acum, oare se intampla acum, oare se intampla, si atat?? Himera, sau adevar?

Sangele, este rosu, improasca totul, literele mele negre, improasca pagina aceasta, curata, nepatata, neatinsa. Pana la mine. Inca este bine…mai exista spatii, intre aceste cuvinte, daca nu vor mai fi, te vei pierde, vei deveni palida, in negrul tau…vei pierde tot ce ti-a mai ramas. Vreau sa le umplu. Vreau sa le si pastrezi nepatate, foaie! Pentru mine, pentru tine. Oare am visat despre asta, despre timpul asta, despre locul asta?

Simt ca am mai vazut chipul tau, incaperea asta a vietii, ca am trecut prin locurile astea.Te stiu pe tine… te urasc, esti scrisa…esti si nescrisa…te iubesc…

Putine clipe, ma despart de adevar… Se va umple foaia, oare voi reveni, sa umplu spatiile inca albe? Putine lacrimi mici, despart un om fericit de un om trist. La fel, doar o linie subtire, desparte un nebun de un geniu. Linia este subtire si intre ura si iubire. Oare eu sunt exact gri? Oare dansez, pe ea? Dar cat timp voi rezista in echilibru, pana sa cad? Si, cand voi cadea, unde voi cadea? Cum? Ce va fi? Ce voi fi? Ce se va intampla cu tine foaie? Voi fi ranit, voi rani, sau ambele de-odata?

Deocamdata, te-am lasat in urma, incep o alta…La inceputul ei, la mijloc, spre final, candva, imi voi pierde echilibrul Si atunci, iti cer iertare, din trecut, prin prezent si pentru viitor. Iarta-ma.