Oblivion, predecesorul Skyrim, a reusit vanzari de doar ~660.000 de unitati in primele 2 zile.

Am gasit un review misto de tot, scris arta, pe PCWorld.com. Ei compara jocul ca atmosfera cu A Song of Ice And Fire (aka Game of Thrones), datorita politicii, universului fantasy si deciziilor complexe pe care le iau personajele, cu legenda lui Beowulf datorita atmosferei de legenda scandinava si, evident, frigului, iar peisajul il compara, foarte potrivit de altfel, cu cel din Lord of the Rings, Noua Zeelanda.

AR(cul)!

In alta dezordine de idei, in uichend am fost (pentru prima data!!) la DECATHLON, in Militari. Unde m-am intalnit cu ARCURI!
Dap, arcuri de tras cu. Sageti, de preferinta. Dar cred ca daca pui o gaina inghetata, trage si cu ea, cu…efecte…pe care inca astept sa le vad.
Asa, si arcurile costa de la vreo 200 de lei pana pe la 1.000 de lei. Ma pasioneaza! Adica vreau sa-mi cumpar un arc sa…trag cu el…la Breboo, in cartite, de exemplu. Sau la tinta, in copac. In mere. Sunt arcuri de-alea, profesioniste, misto, aratoase, facute cul. Cand o sa fiu milionar o sa-mi iau unul. Yep.

Nu am jucat decat cateva ore, la rezolutie medie-high, si a reusit sa ma captiveze mai mult decat 90% din filmele vazute in existenta asta a mea mirifica.

Ieri seara ma plimbam cu personajul meu Dark Elf pe nu’sh ce munte pentru a ajunge la un templu de pe creasta unde urma sa invat sa meditez, sa imi concentrez mai bine fortele, per total sa devin mai bun, mai calm. Repet, personajul meu, nu EU.

Dar drumul in sine, urcarea celor “7000 de trepte” mi s-a parut ca si cum l-as fi parcurs eu insumi! Traseul era punctat de mai multe placi antice pe care puteai citi invataminte antice despre umanitate, viata si moarte, dragoni si legatura intre ei si oameni. Din loc in loc am intalnit pelerini care urcau si ei, care meditau alaturi de placile respective.

Urcand cele 7000 de trepte, m-a prins noaptea. Noaptea in joc. M-am oprit la marginea unei prapastii adanci si tot ce am facut, timp de 3 minute, a fost sa ma uit la cer, la constelatii, la Luna si la cea mai bestiala Aurora Boreala pe care am vazut-o VREODATA! Deci…fantastica, nu mi-a venit sa cred. Si asta, repet, la rezolutie mediu-high!

Jocul nu este unul “de omorat si de batut cu sabii si magii personaje rele” (are si partile astea, dar…) ci este, mai ales, o incursiune IN personaj, o cunoastere a lui, o dezvoltare personala a sa, alegerea dintre ce este “bine” si ce este “rau”. Alunecare in tentatie sau alungarea ei.

Skyrim este ENORM. Este frumos, este challenging, ofera recompense la tot pasul. Fie ca te opresti sa culegi o floare sau sa vanezi un vultur, fie ca iti ascuti sabia intr-un sat dintr-o vale, fie ca vrei sa prinzi pesti sau sa alergi ca nebunul cu arcul dupa o caprioara sau sa explorezi o pestera in toata regula. Practic, nu ai limite in ceea ce poti face, intr-un singur joc.

Povestea este foarte faina. Tu esti un neica…nimeni…la inceput de joc. Ba mai mult, esti un “nimeni” ce urmeaza a fi executat pentru ca ai fost prins(a) la locul nepotrivit la ora nebuna alaturi de rebeli (da, este si politica in joc!). Osandirea-ti va fi scurta insa de-asta data, intrucat intervine ceva nemaivazut de sute de ani – un dragon.

Adica cel mai misto dragon pe care l-am vazut vreodata in filme/jocuri. Dinamic, fain, puternic, chiar da senzatia de “this shit is surely gonna kill me!!”. Alergi ca nebunul/nebuna, intri in pesteri, te ascunzi, scapi doar pentru a da, peste catva timp, din nou, nas in nas cu acelasi dragon.

Faci echipa cu vreo 7-8 soldati pentru a-l omori si, dupa ce epica lupta se incheie, se intampla ceva ciudat – simti cum sufletul dragonului intra in personajul tau, absorbindu-i astfel fortele. Primesti statutul de “Dragon Born”, om cu Sange de Dragon. Practic, jocul este o cautare a sinelui, sa intelegi ce se intampla cu tine, totul intr-un Univers populat de personaje mai mult sau mai putin fantastice si normale, prins intre intrigi politice, asasinate, comercianti sau simpli zombie.

Daca faci lucruri rele, esti pedepsit de comunitatea respectiva. Cresc preturile, esti vorbit “pe la spate”, nu ti se mai canta in baruri (da! poti sa inchiriezi si barzi! poti si TU sa devi bard!) sau, pur si simplu, esti atacat imediat cum esti vazut. (normal, pe mine ma iubesc toti :D)