“Alex?” ma cheama, “Da-mi o sticla de vin!”
si ca un servitor bun ce sunt;
ii spun ca o sa vin.
“Vin, Domnule? Vin nu am deloc…”
“Oh! Cum asa?”, se mira aparitia din
dulap. Are vocea veche, de harap.
“Sigur ca nu ai pivnita goala, sau… nu vrei
sa imparti?”, exclama el, fixandu-ma
cu mandibula deschisa-n gluma.

E ironic, stiu, pentru ca nici nu are
mandibula
ii lipseste partea aia, catelul o fi mancat-o,
are doar o mica caciula
ii acopera albul crestet de sluga.

“Vin nu am, Domnule.”
“Spune-mi, Alex – nu ai vin?? ce fel de casa-i asta
fara de vin de-acesta??” Si devine frustrat, scheletul
din dulap, oasele-i pacane si clantane.
“Nu, Domnule. Casa-mi nu tine vin, si nici nu va avea”,
raspund raspicat si apasat.
“Asa cum copacii din curte nu fac niciodata floare,
si-asa cum apa nu are culoare, nu am asta licoare”.

Se apleaca putin in fata si mi-e sa nu cada…
“Nu Alex? Oh Alex…ce dor mi-e de el…”
si chiar atunci oasele-i pulbere se fac.

Ca un Phoenix stiu ca maine va fi iar in dulap,
Scheletul meu cu jumatate de cap
Si la fel de sigur stiu ca maine va intreba
“Ai putin vin, a-mi da??”