Cred ca stii la ce ma refer. E aproape imposibil sa nu fi avut si tu un coleg care…are un miros dubios, ciudat – in mod natural sau din cauza unui parfum ieftin sau din cine stie ce motive.

E, si ce faci in situatii de-astea, daca chiar esti obligat(a) sa stai langa el/ea? Ok, daca colegu/colega vorbeste prea mult, e foarte in regula sa-i zici “mai taci bre nitel, ca am treaba, haha!” DAR nu acelasi lucru se poate spune si despre “Bai, mirosi urat, mai spala-te!”.

Da. Nu poti sa zici unui om ca “MIROASE URAT”, fara ca TU, victima…sa te simti putin PROST ca ai facut asta. De parca este vina TA ca el/ea miroase! Practic, ai de ales intre a-i spune, intr-un fel sau altul, si implicit a ti-l face usor…dusman…si a NU ii spune, si a suferi cu stoicism in continuare.

De ce difera oare, ca gravitate, a-i spune cuiva ca miroase urat comparat cu faptul ca e prea guraliv sau ca face enervant din degete sau ca are…nu`sh ce ticuri? De ce nu e mai acceptat social ca (si) oamenii miros urat, uneori/des?

In mod normal, presupunand ca eu as avea vreun coleg care miroase naspa si i-as zice asta, ar trebui sa-mi MULTUMEASCA ca i-am zis, nu sa se atace/supere, fie si on the inside. Dar…stiu ca nu ar fi asa. Pf.

Greu!!!