Acum, eu am tot timpul problema cu castile. La un moment dat reusesc sa le ratucesc in asemenea hal ca nu se mai aude decat dintr-o casca. De astea, care si costa vreo 150 de lei, am grija mai mare. Par example nu le-am udat niciodata. Inca.

In rest, unul dintre cele trei ceaiuri pe care le-am luat din Suedia, ceva numit KUSMI TEA, miroase ingrozitor, a ciorap de barbat dupa 3 ore de basket. De-aia, de-l lipesti pe tavan si impute pe o raza de 100 de metri. O sa-l arunc. Aveam mari sperante de la el… (de la ceai, nu de la ciorap).

Scriu nitel mai rar pe blog decat acu` ceva luni deoarece muncesc mai condensat, caut mai mult subiecte horiginale. Scriu mai putin pe stiri, mai mult pe analize/interviuri and shit. This takes more time and energy, nu prea ma mai pot relaxa.

O sa TREBUIASCA sa merg la munte cat de curand, altfel pleznesc. Cred ca Piatra Craiului, da` intai sa dea zapada si sa moara hiberneze ursul carpatin. Carpathicus Ursus, cum i se zice.

Ieri am vazut, inainte de a adormi, in frig, Love in the time of the cholera. Cu ala de si-a tras-o cu 700 de tipe dar era indragostit praf dupa o singura femeie. M-a amuzat ca, intr-un final, la 70 de ani fiind, i-a zis ceva de genu` “Stii…acesta este cel mai fericit moment din viata mea! M-am pastrat virgin special pentru aceasta noapte…”. Nu prea am inteles aluzia la holera, care apare f. putin pe parcursul filmului. Gen 5 minute, adunat, asa…

Mor de foame si innebunesc din aceasta cauza.

Avand in vedere ca nu am mai fost la acest muzeu de cand eram prin clasa a VI-a, cand am fost “cu clasa” si cu profa de geografie (in acel moment numita mea MAMA), am zis ca este timpul sa privesc nitel cu alti ochi rocile de pe-acolo.

Asa ca duminica trecuta am dat o tura pe la acest muzeu. Muzeu National.

Ca parte buna – colectia absolut impresionanta de roci + unele fosile. Atat ca plus. Deci potential foarte mare.

Minusuri…God…ar fi f. multe! De la tipa de la intrare care, in cel mai pur stil romanesc, nu avea rest si era si usor agresiva, pana la coridoarele PROST luminate sau DELOC luminate, lipsa unui personal specializat pe care sa il intrebi…ceva…orice, sau etichetele uneori DELOC lamuritoare. De genul – “Dintele celui mai mare rechin ce a trait vreodata”. Denumire…data la care a trait….NI-MIC!

Dar CEL mai urat lucru, absolut INADMISIBIL intr-un Muzeu National, faptul ca exponatele NU erau LUMINATE (efectiv, lipseau becurile!) si se vedea ca nu fusesera sterse de praf de ANI! Stratul de praf se putea vedea in incretiturile rocilor (acolo unde era lumina that is…si aia proasta si chioara…). Inteleg ca poate nu au FONDURI pentru extindere sau investitii masive, dar stau si ma intreb cat ii costa sa STEARGA DE PRAF pietrele alea, unele foarte rare de altfel si, eventual, sa inlocuiasca pancardele alea absolut comuniste si obosite cu unele noi. Eventual si fotografiile de pe vremea lui Ceausescu, foarte vechi si…cartonate…asa….ieftin de tot.