A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o iarna.
Si era iarna si frig, ger, ca in povesti de adormit copiii.
Doar ca aceasta nu este o poveste de adormit copiii. Este o poveste de groaza. Ca cele pe care ne obligau parintii sa le citim, la gura sobei, cand eram noi prichindei si radeam la luna, ca lupii.
Si in aceasta iarna, era o fetita. Doar ca ea nu era la gura sobei desi si-ar fi dorit sa fie acolo. Dorea mai mult ca oricand sa fie undeva la cald, sa simta foc, mai degraba sa fie mistuita de flacari decat sa inghete. Asa ca fata se inghesui intr-un colt si, cu maini tremurande, incerca sa aprinda cateva chibrituri. Era o amagire, degetele ii erau degerate, degetele ii erau deja bleu…sau verzi…sau albastre…sau rosii, de la efemera si amagitoarea flacara.
Si atunci fetita isi ridica ochii spre cer, si, rugator, tipa:
“Te roooog….te rooooog….trimite-Mi pe cineva…nu ma lasa sa mor, aici, singura….”
Si atunci, ca prin minune, din cer se pogori o craiasa.
“Da, fiica mea….cu ce te pot ajuta?…”, spuse Craiasa Zapezii.
“Craiasa…te rog…fa mai cald…fa sa-mi fie mai cald…simt ca mor…abia mai vorbesc…Sau fa-ma sa fiu ca tine, sa nu-mi mai fie asa de frig…”, sopti mica faptura, infrigurata.
Craiasa se uita lung la ea, se uita in stanga si in dreapta.
“…si ce cacat sa-ti fac io?! Adica tu esti Fetita cu Chibrituri! Nici macar nu apartinem aceleiasi povesti!!! Mori si lasa-ma sa ma intorc! Mama naibii…”. Si spunand asta, disparu intr-un vartej scurt de gheata si frig.
Micuta fetita ramase acolo. Infrigurata, planse putin apoi gandi ce bine ar fi sa fie peste…pestii nu simt frig. Pestii se plimba pe sub apa si iarna gheata le tine de cald.
Si abia gandi asta si langa ea aparu o faptura. Era ciudata faptura, caci era om, dar de fapt era si peste…
“Buna fetito…eu sunt Mica Sirena”, spuse faptura.
“Mica Sirena, te rog, poti sa ma faci si pe mine ca tine…si sa plecam in apa…te rog…poti? Poti?”
Mica Sirena statu sa se gandeasca putin.
“Mai…eu as putea…dar…acum, vezi tu…Stii…eu am facut tot posibilul sa devin ca tine ca sa raman cu Printul meu dar la final am cam murit…si a fost trist…si pe langa asta, nu stiu…vrei sa depui icre? Adica esti gata sa nu faci sex niciodata?”
Mica fetita cu chibrituri statu si ea putin.
“Nu. Dar merci…macar tu nu mi-ai vorbit urat…sper sa iti capeti printul dorit…”, spuse fetita.
“Mhm. Merci…ai grija de tine, Fetita cu Chibrituri”.
Si pleca si Mica Sirena.
Si acum, se schimba decorul, draci cititori, ca de n-ati fi, nu s-ar povesti.
Si este o incapere aproape goala, doar cu o soba fierbinte in care lemnele trosnesc vesel, si alaturi de soba, o masa. O masa la care scrie, incet, o femeie ce straluceste in lumina tremuranda a flacarilor. O batrana.
Alaturi de ea, miscandu-se lent, este un Soldatel de Plumb.
Femeia scrie incet, cuvant dupa cuvant, apoi, cu miscari lente, inchide cartea la care buchisea. Cu un oftat incet, arunca o privire Soldatelului de Plumb. Tot lent se deplasa spre soba, sontac-sontac, deschise usor usita si indesa inca un lemn. Parte din mana ei se topi, pe jos picurara picuri argintii.
Apoi, cu zambet lipit pe buze, batranica se intinse intr-un colt al camerei, cu soldatelul la piept, strans aproape.
Pe masa, pe coperta cartii inchise se putea citi, scris cu argintiu, “Sufletul unei Fetite de Plumb”.