[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Dys1_TuUmI4]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=28SG044wgHg]

Azi am facut in mod oficial doi ani de cand lucrez pe-aci. Si da, stiu ca nu va intereseaza, de-aia zisei si acel “personal” in fata titlului propriu-zis.

Da, inainte de treaba asta fluctuam. Este prea tare sa gasesti un loc, ORICE loc (si e valabil cred pentru toti si toate) in care sa iti PLACA (in cea mai mare parte a timpului) sa vii sa muncesti. Am ajuns sa consider ca alegerea si gasirea unui loc de munci care sa ofere SATISFACTII pe mai toate planurile este aproape la fel de important ca…de exemplu…o relatie de iubire profunda dintre doi oameni.

In mod special la asta meserie, cea de jurnalist, imi plac trebile de LIBERTATE, NON-CONFORMISM, DIVERSITATE si, pe plan intelectual, faptul ca ZILNIC stau pe Internet si ma ciocnesc de stiri interesante din ORICE domenii. In 2 ani mi-am imbogatit simtitor cultura generala si locul asta a devenit deja parte din mine. Vorba unei colege…”Ba, daca ne da afara sefu’, cre’ ca un timp o sa ne intoarcem din inertie sa lucram! Eventual o facem si pe gratis!” (NU bossu’, era doar o GLUMA!!!!!! :)) )

Ce NU imi place este faptul ca imi @#(*%*(@#$ ochii zilnic. Uneori imi fac praf si nervii, dar cred ca treaba cu nervii este valabila in orice domeniu.

Avand in vederi ca stiu ca sefu` citeste randurile astea (kkt!) tre’ sa-i zic ca… sa mor de-l inteleg cum dracu’ ma si NE suporta uneori! Bravo Mihai, ai super nervi! :D

Jesus of Nazareth, Zeffirelli. Last Temptation of Christ, Scorsese. Jesus Christ Superstar, film al lui Norman Jewison si chiar The Passion of the Christ, de Gibson. Pentru a enumera doar pe unele dintre cele mai bine realizate filme despre viata (si mai ales moartea) lui Iisus.

Toate sunt drame. Toate ar trebui sa fie CELE mai MARI si PROFUNDE drame. Pana la urma, este povestea omului-zeu ce moare pentru a ne salva sufletele. Este schingiuit, biciuit, tras in cuie, rastignit pe cruce, mancat de corbi, per total…o pleiada de chestiuni nu prea placute.

Si cu toate acestea, ieri a sesizat o chestiune foarte interesanta o prietena de-ale mele.

“Bai…filmele cu Iisus ar trebui sa fie cele mai tari si dureroase drame si cu toate astea…aproape NIMENI nu PLANGE efectiv cand le vede!!!”

Si da, cam asa e! Adica lumea plange cand moare DiCaprio in Titanic, cand moare Mel Gibson in Braveheart sau Russel Crowe in Gladiatorul, dar cand Iisus este tras pe cruce…lumea doar… contempla. A, de fapt…chestionata de mine Blonda a zis ca a plans a TREIA oara cand a vazut Patimile lui Iisus. Dar ea a plans recent si ca a murit Elvis Presley, deci nu e relevant.

Motivul pentru care lumea nu mai SIMTE cum trebuie drama lui Iisus este simplu: subiectul este MULT prea cunoscut, MULT prea intalnit, MULT prea comercializat, MULT prea bine impregnat in creierele noastre, inca de mici. Este normal ca o poveste auzita de ‘j’ mii ori sa nu mai impresioneze ca prima oara. Apoi ar mai fi faza ca multi dintre noi se dau insensibili sau atei, ca “totul este fictiune, manipulare religioasa. Omorati in numele lui Iisus! Cruciati…ARDETI-I PE PAGANI!”.

Pana una alta, astept si eu ca omul crestin ce sunt (si primul si cel mai mare fan al lui Iisus – vedeti bancurile) acel regizor genial care sa realizeze acel film incredibil despre viata Mantuitorului, care chiar sa ma faca sa SIMT foarte puternic. Poate pana la lacrimi.

Deocamdata ma limitez sa plang la Braveheart, hahah! :D